joi, 10 octombrie 2013

Consecvență, oameni și boi

Doar boii sunt consecvenţi, așa afirmă toți oameni neserioși. Cum comisiile AJF Dâmboviţa sunt, cel puţin teoretic, populate cu oameni, inconsecvenţa nu trebuie să mire pe nimeni. Pe scurt, aşa cum e şi mintea unora, echipa din Podu Rizii a fost reprimită în Promoţie, urmând ca meciurile de pe teren propriu să se joace la Sălcioara, după ce fusese exclusă din campionat din cauza unor incidente violente petrecute la meciul cu Odaia Turcului. Toţi merităm o a doua şansă, acest lucru este valabil chiar şi peste pod, oricare ar fi el.  De neînțeles este însă modul cum este administrat fotbalul mic și cum neseriozitatea s-a generalizat. În doar 6 etape echipe au apărut, au dispărut, au fost excluse, reprimite, înscrise la jumatea drumului, abandonate la marginea șantului,  cu punctele s-a jonglat mai ceva ca la circ,  fiind foarte greu să mai înțelegi ceva.

Competiția a devenit total neserioasă, iar pe acest fond nu trebuie să ne mai mire nimic, nici faptul că nimeni (inclusiv autoritățile locale) nu mai vrea să ajute cu bani aceste echipe. Haosul provoacă falimente în serie.
Cu siguranță că sunt și câteva echipe care se vor bucura în speranța că își recuperează niște puncte.

4 comentarii:

  1. Liber la bataie, prima data se iarta- bravo.... hai cu maciuca la fotbal.

    RăspundețiȘtergere
  2. poate si de aceea se comporta cei de la ppodu rizii asa.....probabil sunt sustinuti de cei de Sus.

    RăspundețiȘtergere
  3. cel mai mare derby din aceasta serie stiut de toata lumea visina-rascaieti cel mai vechii din serie mai tare k dinamo-steaua

    RăspundețiȘtergere
  4. Pai daca un jucator de la visina s-a vandut pe 200 de lei si nu s-a prezentat la contestatia cu ungureni, ce pretentii sa avem?

    RăspundețiȘtergere