Niciun bine nu va rămâne nepedepsit!
Este un fapt deja demonstrat științific, așa că o să renunț să fac bine unor
oameni care nu-l merită. De altfel, constat, cu enormă tristețe, că în această
zonă a activității mele de muncă gratuită în folosul comunității, sunt
înconjurat de tot mai multe persoane care nu sunt altceva decât personaje din
bancuri. Cu ceva ani în urmă, mai mulți cunoscuți din mediul rural dâmbovițean,
amatori de fotbal, mă tot rugau ”să scriu și de ei câte ceva”. Zis și făcut. La
început am ”tot adus vorba” de fotbalul sătesc în articole din ziarele centrale
unde scriam și în intervențiile din emisiunile TV unde eram invitat. În plus am
creat și acest blog, unde să poată fi spuse mai multe. Odată băgați în seamă,
cunoscuții au început să-mi arate cum stă treaba cu recunoștința, mai exact cu
lipsa ei.
Bancul 1
Florin
Piersic este rugat de un necunoscut, ca a doua zi, atunci când iese de la
Teatrul Național, și se vor întâlni ”întâmplător”, necunoscutul urmând să fie
însoțit de o domnișoară, marele actor să-l salute simplu: ”Salut Vasile!”. Zis
și făcut, a doua zi Florin Piersic iese de la teatru, îl vede pe om cu fata și
îi spune: ”Salut Vasile. Ce mai faci?”. Imediat vine și replica lui Vasile:
”Du-te-n .... mea. Nu vezi ca sunt ocupat, ce te bagi în seamă ca prostul?
Lucrurile nu au stat mai breaz nici cu
presupușii colegi de breaslă, care evoluează la nivel local. În primă fază mi-au furat fotografiile fără nicio
jenă. Am încercat, cu eleganță, să-i fac să specifice sursa. Mult prea pătrunși
de importanța funcțiilor pe care le dețin la site-uri meteorice nu mi-au
răspuns la vremea respectivă, continuând să ”împrumute” fără jenă. Cireașa de
pe tort a venit săptămâna aceasta, când un site, altfel destul de cuminte,
extrăgând grosolan din contextul unei discuții de pe un site de socializare un
link către un articol, m-a acuzat că habar nu am pe ce lume trăiesc, și că fac
vorbire despre un personaj politic care din păcate în urmă cu câteva luni a
murit. Poanta este că materialul meu apăruse în urmă cu un an, dar colegul de
breaslă aflase de el abia ieri.
Bancul 2
Un
român și un ungur se întâlnesc pe stradă, iar românul se repede spre ungur
amenințându-l: ”Te omor, nenorocitule!”. ”De ce?”. ”Pentru că l-ați omorât pe
Mihai Viteazul”. ”Păi a murit acum mai bine de 400 de ani!”. ”Da, dar eu azi am
aflat”.
Așa stând lucrurile, oricât
”donqijotism” zace în mine, renunț să mă mai lupt cu niște personaje de banc,
multe și neobosite precum morile de vânt închipuite, așa că suspend orice forma
de dialog, permițându-mi, din când în când să îmi mai exprim câte o părere
dezinteresată.
Domnilor puteți să vă continuați joaca.
Mocirla e la locul ei!
